Fostul rector al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, și fostul prorector al unității de învățământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru șantaj, fiind acuzați că l-au determinat pe un polițist de la Academie să-i trimită mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Șercan.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunța că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care vizează reorganizarea Academiei de Poliție, urmând ca studiile la nivel licență să se desfășoare în cadrul a două facultăți: cea de Poliție și cea de Pompieri. "Reorganizarea Academiei de Poliție vizează desființarea celor două școli doctorale care, din păcate, au adus mari prejudicii de imagine instituției", a adăugat Bode.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, luni, că a retras acreditarea Școlii Doctorale de la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București. Măsurile au fost luate "în contextul nenumăratelor sesizări înregistrate la Ministerul Educației și Cercetării pe tema calității actului educațional existent la nivelul Academiei de Poliție", dar și ținând cont de raportul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, a transmis Ministerul Educației.
Fostul rector al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, și fostul prorector al instituției, Mihail-Petrică Marcoci, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru comiterea infracțiunii de instigare la șantaj, dosarul urmând să fie judecat de Curtea de Apel București. Ei vor fi judecați pentru că au determinat un angajat al instituției să-i remită jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare cu moartea pentru a renunța la investigații.
Polițiștii și procurorii fac, miercuri, percheziții la Academia de Poliție, în biroul unui ofițer suspectat că i-ar fi trimis mesajele de amenințare cu moartea jurnalistei Emilia Șercan. De asemenea, este vizat domiciliul ofițerului.
În urmă cu un an ministrul de Interne, Carmen Dan, declara că vor fi analizate 80 de lucrări de doctorat ale angajaților ministerului, elaborate la Academia de Poliție în perioada 2007-2011, pentru a vedea dacă autorii primesc în mod corect sporul de doctorat. Măsura venea după ce diploma de doctorat a primarului sectorului 3, Robert Negoiță, obținută tot la Academia de Poliție, a fost considerată plagiat. Între timp, înalți șefi ai Poliției Române au fost acuzați de plagiat, dar verificările ministerului încă nu au fost finalizate. Un document recent al MAI arată însă că numărul total al angaților ministerului care au titlu de doctor și primesc indemnizație pentru acest titlu este de aproape 600.